• Facebook Clean

​© 2005 - 2019 by GABRIELA INSURATELU. All rights reserved.

Din jurul Iasului - Dobrovat

December 17, 2011

In urma cu un an, m-am hotarat eu asa, dupa ce vazusem o fotografie, sa explorez putin zonele din jurul Iasului.

Sigur imi era un dor teribil de pitorescul Tarii Hategului, si ma gandeam ca sigur pe la noi nu voi gasi nimic de genul. Adica, sa avem pardon, Iasul, metropola mare, centru universitar si in jur doar niste dealuri. Sau asa mi se pareau. Oricum intotdeauna vom ignora frumusetile zonelor pe care le frecventam cu regularitate pentru ca ele intra in rutina noastra zilnica si atunci inchidem ochii la ce este in jur.

 

Eu mi-am propus sa descopar macar un loc aproape de casa care sa ma surprinda si uite asa am luat liniile de pe harta la rand si am cam facut inconjurul drumurilor de tara de pe langa Iasi. Daca aveam si un 4×4 era treaba si mai buna, dar stai asa, ca nu am avut nevoie de 4×4 pentru tot.

 

Imi este parca si frica sa va zic de zona asta frumoasa de care m-am indragostit pentru ca nu vreau sa devina zona de grataristi, manelisti si “miliardari faimosi” (voi sa va rezumati la zona Bucium), dar hai fie.

 

Pe drumul spre Vaslui, cam la 16 km de Iasi, veti vedea un semn catre Dobrovat si Manastirea Dobrovat. Acolo faceti la dreapta si continuati drumul prin superba padure. Drumul a fost refacut in urma cu vreo doi ani, dar iarna nu este dezapezit asa ca daca doriti sa va avantati cand vine zapada, daca mai vine (Astazi suntem in 17 Decembrie daca nu stiati), sa aveti lanturi si cauciucuri de iarna ca sa nu aveti surprize.

 

Mai la tot pasul mai observi cate ceva prin padure. O curba deosebita, un copac, o raza de lumina, un sorecar care a trecut planat prin fata ta.

 

Drumuri forestiere tot mai sunt, in caz de va veti avanta cu bicicleta in zona, si sunt destul de bine intretinute. Aici in padurea Barnova, exploatatul forestier se face civilizat din ce am tot vazut in ultimul an. Sigur, ar fi grozav daca nu s-ar exploata deloc, dar nu avem intotdeauna de ales.

 

Prin Octombrie a fost prima experienta de uimire pe care mi-au dat-o culorile toamnei de aici, de la o aruncatura de bat de Iasi, cu toate ca nu a fost prima vizita, ci poate a 20-a pe anul acesta.

 

Sigur ca locul asta unde am gasit minunatia asta de copac tanar a fost si primul loc unde am oprit prima oara cand am ajuns in padure, aici fiind si un trunchi de copac cazut plin de insecte interesante pentru Cosmin, asta ca sa nu credeti ca reusesc sa merg singura in padure. Padurea asta a devenit loc de suflet si pentru Cosmin, nu doar pentru mine.

 

La o alta cotitura, ascuns printre trunchiurile copacilor batrani:

 

M-am invartit eu cam vreo ora prin locul asta, tot cautand unghiuri de fotografiat si certandu-ma in gand ca nu am luat si obiectivul de 400 mm. Si totusi m-am descurcat si cu 200 mm. Cred totusi ca anul acesta am ajuns cam tarziu in padure.

 

Vantul isi facea de cap de zor si alunga frunzele ruginii de pe ramurile copacilor. Un peisaj, sau mai bine zis, un moment superb in care sa te afli in padure, chiar daca aveam vreo 3 flanele (adica pulovere) si geaca groasa pe mine, ca altfel ma fugarea vantul rapid in masina.

 

Urmatoarea tura cand am mai mers in padure, frunzele erau toate asternute linistit printre tufisurile de jos, iar soseaua era pe ici colo plina de bruma. Dar in acea zi vantoasa minunata noi am mers mai departe spre iesirea din padure si Rezervatia “Padurea Pietroasa”. Acolo la capatul padurii este si o rezervatie, despre care nu pot sa spun ca am multe informatii, in afara tablii care da de stire sa nu intri in rezervatie. Sigur acum Cosmin a strans multe informatii despre fauna entomologica si se tot lauda pe forumurile de specialitate cu descoperirile lui.

 

Nu se poate sa mergem la padure acolo vreodata si sa nu oprim exact la iesirea din padure. Opelul nostru care ne-a purtat peste tot in anii de cand suntem impreuna, deja isi are locul rezervat si pana si soferii care trec destul de des catre si dinspre sat s-au obisnuit cu noi parcati pe acolo. Prima oara se mai uitau ei ciudat la cei doi fotografi/ziaristi/aia de la presa, dar nu s-a oprit nimeni sa ne intrebe de sanatate pana recent cand Cosmin a dat nas in nas cu paduraru’, om de altfel fain si de treaba.

 

Padurea la fel de frumoasa si la iesire aproape de sat. Unii stejari la margine au fost mai tare batuti de vant asa ca au ramas mai saraci peste toamna.

 

Copacii nu se termina asa, dintr-o data, la capatul padurii. Mai marginesc drumul pitoresc din marginea satului, unde cativa mai instariti au reusit sa isi construiasca cate o viluta. Satul este destul de mare. Aici am vrea si noi sa ne cumparam o bucata mare de pamant care sa fie doar a noastra, dar evident ca trebuie sa iti si permiti, dar speranta moare ultima. Cred ca este singurul loc din judetul Iasi unde as vrea sa imi cumpar teren, indiferent ca sunt sau nu utilitati, sa fiu doar eu si padurea, si evident cate un latrat de caine din departare, un tipat de sorecar si alte fosnete frumoase.

 

Spre Dobrovat ar mai fi un drum, care acum este mai mult forestier dar pe care noi mergem oricum. Starea lui uneori nu este destul de buna pentru o masina mica, dar se mentine destul de bine. Inainte sa intrati oficial in sat, si inainte de paraul Dobrovat, faceti la dreapta, pe drumul marginit de plopii invadati de vasc. E o zona mai deschisa, cu ici colo cate un stejar batran ramas inca marturie a locurilor superbe si inca neafectate de grataristi. Drumul ar trebui sa va scoata pe DJ 248, care intra in Iasi pe la Lunca Cetatuii.

 

Acum am o singura rugaminte daca tot v-am facut introducerea catre bijuteria asta de padure. Tratati-o cu respect si drag, si dupa cateva vizite sunt sigura ca va veti indragosti si voi de ea. Bucurati-va de linistea locului, departe de boxele date la maxim. Deschideti geamurile masinii si ascultati vantul printre crengi. Simfonia padurii nu se va compara cu zgomotele iesite din boxele voastre. Si daca insistati, luati cu voi doar amintiri fotografice fara sa rupeti plante si copaci.

Voi reveni si cu sezonul de iarna, numai sa si ninga putin!

 

Copyright fotografii: 2011 Gabriela Insuratelu (Manci)

Va rog nu salvati fara aprobarea autorului nici textul nici imaginile. Ele contin watermark si pot fi identificate usor dupa datele exif.

Please reload