• Facebook Clean

​© 2005 - 2019 by GABRIELA INSURATELU. All rights reserved.

Histograma explicata

September 24, 2015

Sunt sigura ca multi dintre voi inca se mai intreaba ce doamne este acel grafic care este vizibil de obicei la info in aparatul DSLR sau in soft-ul de procesare. Ei bine acel grafic in termeni fotografici este o histograma. Un grafic menit sa va ghideze atunci cand nu sunteti sigur de calibrarea monitorului, proprii ochi, ecranul LCD al aparatului mai ales in conditii de luminozitate puternica si asa mai departe.

 

Putem evident sa facem totul “din ochi”, dar ca sa poti face acest lucru ai nevoie de multa practica si experienta pentru a obtine imagini echilibrate tehnic, si aici ma refer la o expunere corecta.

Histograma nu este dificila atunci cand incepi sa ii prinzi dedesubturile si te poate ajuta atat in teren, pentru ca aparatul tau DSLR are optiunea de a-ti arata histograma, cat si la procesarea de pe calculator.

La prima vedere va puteti intreba cum doamne va poate ea ajuta.

 

Ce vedem mai jos este o bara grafica a tuturor nivelurilor de luminozitate intr-o fotografie, incepand de la negru din partea stanga si progresand catre alb in partea dreapta.

 

Intr-o imagine standard de 8 biti, care este Jpeg-ul pe care il vedeti pe calculator, sunt un total de 256 niveluri de luminozitate pe fiecare canal: rosu, verde si albastru. De aceea daca ati sta sa numarati liniile din histograma veti descoperi ca sunt exact 256. Din nou, negrul este partea intunecata, albul partea luminoasa.

De asemenea, au si valori numerice asociate cu ele, negrul este 0 (zero) iar albul este 255. De ce 255 si nu 256? Pentru ca numerotarea incepe cu 0 (zero) inclus si nu de la 1.

 

Inaltimea fiecareia dintre aceste bare verticale indica cati pixeli de luminozitate are, de la nimic la cat mai multi.

Histograma este impartita in 3 zone: Partea intunecata pentru umbre, Partea luminoasa si Griurile care sunt la mijloc. Dupa cum observati tonurile de gri se suprapun cu cele de umbre si cu cele de lumina pentru ca nu exista o zona anume unde incetezi sa mai ai umbre sau luminozitate.

Sunt doar tonuri generale de luminozitate.

 

Histograma poate arata si nivelurile celor trei canale dar in generale se foloseste histograma luminozitatii adica acest grafic gri.

 

Cu cat poti obtine o diagrama mai echilibrata intre umbre, tonurile de gri si luminozitate, cu atat imaginea ta va arata mai bine, sau in alte cuvinte, corect expusa. Este doar o regula dupa care te poti ghida si evident o poti incalca, dar un balans mai corect inseamna imagini mai frumoase.

 

Dupa cum observati, graficul nu se duce pana aproape de 0 (zero) sau de 255. Daca ar fi niveluri acolo ar insemna ca avem efectul de cliping (ar exista o bara de jos pana sus exact la margine) , adica culoarea in zona respectiva nu ar mai avea niveluri de gri fiind complet neagra (fara detalii) sau alba. Deci, nu e bine.

In timp veti intelege din ce in ce mai bine cum anume functioneaza o histograma si veti realiza ca nu este chiar atat de complicata.

Please reload