• Facebook Clean

​© 2005 - 2019 by GABRIELA INSURATELU. All rights reserved.

Matei Bejenaru

September 24, 2015

Matei Bejenaru (n. 1963, Suceava) este un artist vizual contemporan și cadru didactic la Universitatea de Arte George Enescu din Iași. Din 1997 organizează la Iași evenimentul Periferic, devenit între timp Bienală Internațională de Artă Contemporană, ajunsă în anul 2008 la a 8-a ediție. Este membru fondator al asociației culturale Vector, având ca scop promovarea și cercetarea artei contemporane.

 

Sursa: Wikipedia

 

Diverse filme, documentare si interviuri cu Matei Bejenaru puteti vedea pe Canalul YouTube al artistului.

 

“Matei Bejenaru: “Apartinem unei lumi mici, care incape fara probleme intr-o sala de clasa”

Autor: Constantin Vica (sursa: Ziarul de Iasi)

Data publicarii: 09/08/2008

 

Pe Matei Bejenaru (n. 1963, la Suceava) il gasesti foarte greu. Azi e la Praga, miine participa la o dezbatere la Iasi, apoi aduna multimile imigrantilor la Londra in fata la Tate Modern si revine la Iasi sa duca mai departe o bienala de arta contemporana impusa in Europa de Est, “Periferic”-ul. Niciodata blocat intr-un spatiu sau mediu, Matei Bejenaru e tocmai cel care inventeaza un spatiu de schimb socio-cultural la Iasi. Daca Iasul e acum pe o harta culturala globala, e pe cea a artei contemporane – si aici meritul lui Bejenaru va fi contestat multa vreme de vocile incoerente ale personalitatilor locale.

 

Incepind cu anul 2000, cind beneficiaza de o rezidenta la Chicago, si dupa 2001, cind participa la Bienala de la Venetia, Matei Bejenaru e prezent pe scena internationala de arta, cu expozitii individuale si de grup, cu proiecte curatoriale, dar si ca editor al revistei “Vector” de arta contemporana (din 2005), editata in Iasi, dar citita peste tot in lume. Proiectele sale au stirnit de multe ori scandal mediatic, atingind problemele fierbinti ale unei societati cu o agenda publica haotica. Problemele imigrantilor, ale celor care lucreaza in mizerie doar pentru a trai mai bine la intoarcerea in tara (pe care multa vreme intelectualii i-au privit ironic-dezgustati), au devenit un set intreg de instantieri artistice (predilect sub forma performance-ului) care i-au permis artistului iesean o abordare unica si tonica a unei situatii aparent de la periferia societatii. Situatia a intrat pe agenda publica mult mai tirziu, cind efectele migratiei (politice si sociale) au ajuns cazuri la televizor.

 

Noul proiect, al unei interdisciplinaritati intre arta, stiinta si tehnologie, este si el sincron situatiei globale. “Periferic 8″ propune “arta ca dar”, o harta a formelor alternative de comunicare artistica intr-un capitalism care de multe ori interfereaza agresiv cu alte “sfere ale dreptatii”, in care nu profitul cuantificabil este miza finala. Lumea conectata va transforma perifericul practicilor si emotiilor noastre intr-un nod de retea, intr-un punct de tranzit intre zonele autonome de arta si viata. Pentru acestea, Matei Bejenaru reuseste sa puna in functiune tocmai institutia de care aveam nevoie.

 

Cind te-ai apucat de fotografie? E o relatie speciala, sau fotografia era singurul instrument prin care puteai “documenta” actiunile tale?

 

Am facut fotografii in adolescenta impreuna cu tatal meu. Apoi, ca student la pictura, obisnuiam sa fac fotografii ale diferitelor mele actiuni si happening-uri. Am folosit si camera video atunci cind miscarea era importanta. Aparatul foto exercita o atractie speciala asupra mea, la fel si munca din laboratorul foto, atunci cind developez filme sau copiez imagini pe hirtie.

 

Cum ai migrat dinspre fotografie spre arta sociala?

 

Am ajuns la fotografie gindind ca in pictura, adica am compus elementele cadrului si le-am colorat sau dat tonuri valorice, la fel ca un pictor. Motorul acestei schimbari a fost necesitatea de a experimenta si a cauta limitele artei. Cum in cele din urma am aflat ca nu exista granite intre viata si arta, spatiul social, lumea oamenilor si a relatiilor dintre ei, a devenit “materia prima” pentru proiectele mele experimentale. Forma artistica clasica s-a “pulverizat” in concept si actiune, corpul meu, cuvintele si gindurile mele au putut astfel sa genereze relatii care traiau prin ele insele ca forme de arta. Ulterior le-am numit situatii poetice…

Pe ce artisti vizuali, curatori si teoreticieni romani mizezi in urmatorii ani?

 

Imi este greu sa dau nume. Am privit cu respect si interes subtilitatea proiectelor lui Ciprian Muresan, abilitatea de a manipula contradictia dintre forma si continut din lucrarile lui Cristi Pogacean. Filmele video ale lui Stefan Constantinescu si ale Aureliei Mihai sint prea putin vazute si cunoscute in Romania, poate si pentru faptul ca artistii nu mai traiesc aici. Ma intereseaza proiectele curatoriale si de cercetare ale Simonei Nastac si ale Alinei Serban si marturisesc sincer ca am citit de mai multe ori ziarul coordonat de Mihnea Mircan pentru proiectul romanesc de la ultima Bienala de la Venetia, pentru sofisticarea intelectuala. Cred ca gindirea analitica a lui Catalin Gheorghe si spiritul critic al lui Vlad Morariu vor fi mai bine cunoscute in viitor. Sint sigur ca exista si multi alti tineri artisti si curatori, dar nu am avut ocazia, inca, sa le vad proiectele.

 

Lucrarea ta Ghid de calatorie a fost perceputa ca un act anti-national, ilegal si pe alocuri terorist. De ce?

 

Pentru ca a fost citita ad-literam. E un proiect de arta conceptuala care isi apropie limbajul si grafica folosita in ghidurile de calatorie obisnuite. Mesajul proiectului meu era acela de a sensibiliza cit mai multa lume in legatura cu tragediile multor emigranti ilegali romani. Substanta artistica a proiectului o reprezinta tocmai adoptarea limbajelor amintite, culegerea informatiilor si prezentarea lor sub forma unui ghid, iar in spatiul expozitional sub forma unei instalatii.

 

Strawberry Fields Forever, Travelling Guide si Together sint trei perspective asupra unei teme comune, cea a migratiei in epoca post-industriala. Ce intrebari & raspunsuri stau in spatele acestei probleme?

 

Probabil ceea ce ma intereseaza pe mine este sa pun in discutie contradictiile rezultate din integrarea societatii romanesti in lumea globala. Pina nu demult eram o lume inchisa, o insula fara port. E incredibil pentru mine sa constat ca desi aproape trei milioane de romani lucreaza in strainatate, la Iasi citeva sute de muncitori chinezi construiesc un mare proiect edilitar…

 

Un fost electrician care acum lucreaza in Anglia imi spunea ca in Romania el lucra cu o lampa de tensiune improvizata, un patent si o surubelnita, iar la Londra se simte ca un cowboy, cu o centura plina de scule, fiecare pentru o anumita operatiune.

 

Aici vad un lucru pozitiv: contactul cu un alt nivel tehnologic care schimba gindirea si, evident, conceptia despre lume a conationalilor nostri…

 

Te pregatesti de a opta editie a Bienalei “Periferic”. Cum a evoluat in timp aceasta Bienala a Estului?

 

“Periferic” a inceput la mijlocul anilor ’90 ca un festival de performance in timpuri grele, de izolare, saracie si lipsa de perspectiva. Nu intimplator, multi artisti foloseau corpul in proiectele lor, pentru ca acesta era privit ca un martor al traumelor noastre comune. Ulterior, cred ca “Periferic”-ul a cistigat in continut si profil, devenind astfel o platforma de analiza a conditiilor productiei artistice in contexte fara infrastructura culturala si un catalizator al firavei scene artistice locale. Poate acesta este principalul motiv pentru care a ajuns la cea de-a opta editie.

 

Conceptul de anul acesta al Bienalei “Periferic” este “arta ca dar”. Nu e prea tirziu acum, cind arta a intrat si ea in epoca brand-urilor si a capitalismului fluid?

 

Intotdeauna artistii vor experimenta forme alternative de comunicare. “Arta ca dar” propune analiza unor modele de schimb si analizeaza direct metodele speculative care influenteaza valorizarea sociala a artei. Tuturor ne place sa primim si sa oferim daruri, daruirea fiind astfel o metafora ce descrie economia artei de la productie, diseminare si receptie. De asemenea, Bienala “Periferic 8″ isi propune sa deschida noi cimpuri de experiment catre alte domenii culturale sau teritorii non-artistice din stiinta. Un lucru important pentru noi ca organizatori il reprezinta medierea proiectului pentru a avea un public cit mai divers si mai informat.

Cum vezi arta vizuala din Romania? Te simti un marginal, un periferic?

 

In opinia mea, scena de arta contemporana din Romania este intr-un proces de schimbare si maturizare, afectat in continuare de lipsa institutiilor. Este un interes mult mai mare din exterior pentru ceea ce se produce local, interes care trebuie privit in contextul integrarii Romaniei in lumea vestica.

 

Unii artisti, precum Dan Perjovschi si Victor Man, au o cariera internationala de succes. Din pacate, institutiile non-profit de proiect, care au sustinut scena romaneasca in ultimul deceniu, au disparut in general din motive financiare, lasind promovarea productiei artistice pe seama sistemului galeriilor private, care este si el la inceput. Pina acum nu exista muzee (cu exceptia MNAC Bucuresti) sau centre de arta contemporana, fapt greu de acceptat pentru o tara europeana de peste 20 de milioane de locuitori. Personal, nu ma simt marginal pe scena romaneasca, dar nici foarte central. De fapt, apartinem unei lumi mici, putin vizibile, care incape fara probleme intr-o sala de clasa dintr-o scoala generala…

 

In ultima vreme propui o noua alianta intre arta vizuala si cercetarea in stiintele sociale. Cum proiectezi aceasta colaborare intre medii, domenii si abordari diferite?

 

E prea mult spus alianta. Poate pentru faptul ca am o dubla formatie, inginer si artist vizual, sint interesat tot mai mult de teritoriile comune ale cunoasterii, de interdisciplinaritate. In opinia mea, educatia si cercetarea au un rol fundamental in progresul unei societati. Cu tristete constat ca imaginea cercetatorului nu exista in constiinta publica romaneasca, de parca societatea nu are nevoie de cunoastere tehnologica avansata. Premiile de excelenta, decernate in ceremonii pompoase, intens mediatizate, ignora inginerii si cercetatorii. In domeniul stiintelor sociale, cu toate ca prin studii si articole sint trase semnale de alarma asupra subdezvoltarii Romaniei rurale, care reprezinta aproape jumatate din populatie, nu am aflat inca de un program coerent de dezvoltare rurala pe termen lung. Aici cred ca artele pot contribui la introducerea unor asemenea teme pe agenda publica.

Proiectul cARTier a inceput in 2003. Te-as intreba ce ai facut in ultimii 5 ani de cARTier?

 

cARTier a fost un proiect de cultura sociala, derulat in cartierul Tatarasi din Iasi, in perioada 2003-2007. Au fost reabilitate si pictate mai multe fatade de blocuri, au fost realizate diferite proiecte culturale care au implicat comunitatea locala, de la festivaluri de cartier, pina la piese de teatru si expozitii. A fost o provocare pentru artistii din Asociatia “Vector” de a activa in lumea reala. Pentru mine a fost o lectie de viata care imi influenteaza in prezent practica artistica.

 

Cum te raportezi la proprietatea intelectuala si cum la cea tangibila?

 

Investesc mult in informatie stocata pe orice tip de format. Nu tin foarte mult la obiecte, spatiul in care traiesc este alb, simplu si functional. In acelasi timp nu sint un radical, am si citeva farfurii frumoase pe care le folosesc din cind in cind impreuna cu familia sau prietenii…

Exista o “gindire de stinga” in acest moment in Romania?

Nu am date in detaliu despre “gindirea de stinga”, dar cu certitudine daca exista in mod structurat nu este vizibila, poate si pentru ca sintem la doar 18 ani de la caderea comunismului ceausist in Romania. Profilul intelectual dominant este cel conservator, care se legitimeaza prin valorile traditionale. Exista si unele voci care promoveaza valorile neo-liberalismului.

 

Cum vezi alianta dintre politica si religie in Romania?

 

Biserica are o influenta considerabila in societatea noastra si politicienii stiu foarte bine asta. La Iasi, cu ocazia Sarbatorii Sfintei Paraschiva, toti politicienii care vor sa cistige voturile multimii sint prezenti la eveniment. Toata lumea isi aminteste de intrebarea candidatului Emil Constantinescu adresata presedintelui Ion Iliescu in confruntarea finala din campania prezidentiala din 1996, daca acesta din urma este religios. Poate si aceasta a contribuit la victoria de atunci…

 

Biserica este dependenta financiar de stat, iar statul are nevoie de biserica pentru a-si exercita autoritatea asupra cetatenilor. As dori ca biserica sa fie mai toleranta, mai prezenta in proiectele sociale si sa controleze mai atent calitatea si stilul arhitectural al constructiilor religioase care apar haotic incepind din anii ’90.

 

Te uiti la televizor?

 

Ma uit la televizor seara inainte de culcare, adorm adesea cu telecomanda in mina si nu rezist sa ma uit mai mult de zece minute la un singur program.

 

Nu exista un conflict intre artistul Bejenaru si managerul cultural Bejenaru?

 

Exista un conflict intre artist si manager pe care am incercat sa il gestionez in decursul timpului. Cred ca in urmatorul an va trebuie sa fac o alegere dificila intre una din cele doua optiuni. Inclin catre profilul de artist, poate si pentru faptul ca am constientizat ca “resursa de verde” din capul meu este limitata si vreau sa profit de ea cit se mai poate…

 

“Nu ma laud cu copilaria mea dintre blocuri”

 

Iti place sa declari ca ai crescut intr-un mediu proletar. Cum au fost copilaria si adolescenta proletarului Matei Bejenaru?

 

Ceea ce imi amintesc din perioada copilariei sint dupa-amiezele de simbata, cind veneam de la scoala, vedeam un meci din Turneul celor 5 Natiuni si apoi citeam rubrica Breviar din revista “Magazin”, adusa cu promptitudine de postas la sfirsit de saptamina. Tatal meu voia sa devin un inginer pregatit si nu precupetea nimic pentru a ma informa de mic copil despre tehnica si despre respectul muncii. Nu ma laud cu copilaria mea dintre blocuri din Suceava anilor ‘70. Nu a fost nici foarte frumoasa, nici speciala, au ramas in mintea mea colectia de pachete de tigari straine culese de la chelnerii restaurantului “Arcasu”, portretele desenate de mine in caietele de lecturi suplimentare, magnetofonul Maiak la care ascultam Police, meciurile de baschet cu echipa clasei, orele nesfirsite la masa din dormitor cu deschidere spre Dealul Tatarasilor in care rezolvam probleme la matematica si fizica, plimbarile si emotiile profunde despre care nu pot sa vorbesc aici.

 

De ce nu ai plecat din Iasi (asa cum a facut-o Cantor plecind din Cluj)?

 

Eu am plecat din Suceava la Iasi in 1990. A fost un pas dificil pe care l-am facut impreuna cu familia. Eu cred ca sint mult timp plecat din locul in care traiesc fizic. Vorbind realist, nu am avut o oportunitate serioasa la inceputul anilor ‘90, am tinut intotdeauna la familie si apoi a venit proiectul “Periferic”, care are o legatura directa cu Iasul.”

 

Introducere in fotografie, Matei Bejenaru, 2007 – Cumparati pe F64

Asociatia Vector

Please reload