• Facebook Clean

​© 2005 - 2019 by GABRIELA INSURATELU. All rights reserved.

Yves Klein

September 24, 2015

Yves Klein (28 Aprilie 1928 – 6 Iunie 1962) a fost un artist Francez. El s-a născut la Nisa și ambii săi părinți erau pictori. A locuit în Japonia o perioadă de timp, devenind expert în judo, ca mai apoi să se stabilească la Paris unde a început să își expună lucrările.

 

De-a lungul vieții sale a fost hotărât să găsească un vas pentru un spațiu “spiritual” pictorial, și aceasta a fost ceea ce la condus într-un final către acțiunile vii.

 

Pentru Klein, pictura a fost “ca fereastra unei închisori, unde liniile, contururile, formele și compoziția sunt determinate de bare”. Picturile monocrome, ce au început prin 1955, l-au eliberat de astfel de constrângeri. Mai târziu, el a spus, că și-a amintit culoarea albastră, “albastrul cerului în Nisa a fost originea carierei mele ca monocromist” .

 

La o expoziție la Milano în 1957, Klein a arătat numai lucrări din perioada pe care el a numit-o “perioada albastră”, după ce a căutat cea mai perfectă nuanță de albastru mai bine de un an. În luna Mai a aceluiași an, a avut o expoziție dublă la Paris, una la Galeriile Iris Clert și alta la Galeria Colette Allendy. Invitația ce anunța ambele expoziții arăta propria sa monogramă de culoarea International Klein Blue (IKB) pe care el a patentat-o.

Pentru vernisajul de la Clert, Klein a prezentat prima sa Sculptură Aerostatică, compusă din 1001 baloane albastre eliberate “into the sky of Saint-Germain-des-Pres, never to return” , marcând începutul perioadei sale “pneumatice”.

 

Picturi albastre au fost expuse în galerie, acompaniate de prima versiune înregistrată a Simfoniei Monotone. În grădina Galeriei Colette Allendy, Klein a arătat pictura sa One minute Fire Painting, compusă dintr-un panou albastru pe care erau așezate 16 artificii ce produceau flăcări strălucitoare albastre.

 

După această lucrare Klein a scris “picturile mele sunt acum invizibile” iar lucrarea sa The Surfaces and Volumes of Invisible Pictorial Sensibility (Suprafețele și Volumele Sensibilității Pictoriale Invizibile) au fost chiar invizibile. Constau intr-un spațiu complet gol.

 

În 1958, Yves Klein a prezentat încă o lucrare invizibilă la Galeria Clert, cunoscută sub numele Le Vide (Vidul). De această dată spațiul gol a contrastat cu albastrul său inimitabil, pictat pe exteriorul galeriei și baldachinul de la intrare. Conform spuselor lui Klein spațiul gol a fost ticsit cu o sensibilitate albastră în rama pereților albi ai galeriei. În timp ce albastrul fizic a fost lăsat la ușă, afară în stradă, albastrul adevărat era în interior. La această expoziție au participat 3000 de persoane.

 

Pentru Klein arta a fost un mod de a vedea viața, nu doar un simplu pictor cu o pensulă într-un studio. Toate acțiunile sale au protestat împotriva limitării imaginii artistului.

 

Lucrând cu modele oarecum amuzate, Klein a realizat că nu trebuia să picteze modelele deloc, dar putea picta cu ele. Astfel și-a golit studioul de picturi și a rulat modelele prin culoarea sa perfect albastră, cerând ca ele să își preseze corpurile acoperite cu culoare pe pânze. Au devenit pensule vii, carnea lăsând culoarea imprimată cu exactitate la direcțiile lui Klein. Yves Klein era încântat că aceste monocromuri era create din imediata experiență și de asemenea de faptul că rămânea curat spre deosebire de modelele folosite.

Lucrarea se termina singură în fața artistului cu colaborarea modelelor.

 

Prima sa prezentare a acestor picturi a avut loc in 1958 la Robert Godet, sub numele Antropometriile Perioadei Albastre, urmate de prezentarea cea mare din 1960.

 

Klein este foarte cunoscut și pentru o fotografie, Saut dans le Vide (Leap into the Void, Salt în vid), care aparent îl arată sărind de pe un zid, brațele întinse, către pavaj.

 

Klein este considerat o figură importantă în Neo-Dadaismul după război. S-a angajat în provocări ca “publicarea” undei cărți ieftine ce conținea doar pagini goale și vânzarea de spații goale.

Pe data de 9 Martie 1960, la ora 22 fix, o mulțime de o sută de oameni, toți îmbracați la costum, au mers la Galeria de Artă Contemporană din Paris. Evenimentul a fost prima lucrare conceptuală ce avea să fie arătată la această galerie de noul lor artist, Yves Klein.

 

Galeria era una dintre cele mai deosebite din Paris. Yves Klein, îmbrăcat la costum a început să dirijeze o orchestră de 10 instrumentiști ce cântau o compoziție personală, Simfonia Monotonă, pe care el a scris-o între 1947-1948. “O simfonie “monotonă” a cărei temă exprimă ce am dorit ca viața mea să fie. Această simfonie de 40 de minute (cu toate că durata nu are nici o importanță, după cum veți vedea) a constat dintr-un singur “sunet” continuu unic, întocmit și deprivat de începutul și sfârșitul său, creând un sentiment de amețeală și de aspirație în afara timpului. Astfel, chiar și în prezența sa, această simfonie nu există. Există în afara fenomenologiei timpului pentru că nu este nici născută nici nu va muri. Totuși, în lumea posibilităților noastre de percepție conștientă, este liniște – prezență sonoră.”

 

“Vechea mea Simfonie Monotonă din 1949, ce a fost performată sub direcția mea, de o mică orchestră pe 9 Martie, 1960, a fost destinată să creeze un “after-silence” după ce toate sunetele s-au terminat în fiecare dintre noi prezenți la acea manifestație. Liniște… Aceasta este adevărata mea simfonie și nu sunetele din timpul performativității sale. Această liniște este atât de minunată pentru ca oferă “happenstance” și uneori posibilitatea fericirii adevărate, chiar și pentru un moment, un moment a cărei durată este nemăsurabilă”.

Trei modele au apărut, toate cu corpuri frumoase nude. Erau dirijate la fel ca orchestra de Yves Klein. Muzica a început. Modelele s-au rulat prin vopseaua albastră care a fost pusă de către artist pe bucăți de hârtii gigantice – hârtia a fost amplasată cu grijă într-o parte a peretelui și podelii galeriei opusă orchestrei.

 

Un limbaj al corpului complex, pus în scenă de însuși Klein, a adus figurile la viață într-un fel de balet straniu, în care actrițele se rulau și își târâiau mâinile pe podea, în fața ochilor audienței. Audiența formată din artiști numeroși, colecționari și critici, a fost invitată să ia parte la o discuție generală, la care Georges Mathieu și Pierre Restany participau.

 

Spectacolul a fost sigur un eveniment metafizic și spiritual pentru toți. Acest lucru a continuat timp de douăzeci de minute. Când simfonia s-a oprit a fost urmată de douăzeci de minute de tăcere absolută, în care fiecare din cameră a “înghețat” din proprie inițiativă în propriul lor spațiu de meditație.

 

La sfârșitul lucrării lui Yves Klein toată audiența era complet conștientă că au fost în prezența unui geniu la lucru, lucrarea a fost un success masiv! Yves Klein a triumfat. A fost momentul său cel mai important în istoria artei. Spectacolul a avut o frumusețe poetică indiscutabilă, și ultimele cuvinte ale lui Yves Klein din acea seară au fost, “Mitul este în artă”.

 

Klein considera aceste demonstrații ca un mod de a dărâma templul voalului de studio, de nu menține nimic ascuns. Demonstrațiile erau marcaje spirituale a momentelor capturate. Albastrul IKB al picturilor sale erau o expresie a acestui spirit. Mai mult, Klein a căutat un mod de a evalua sensibilitatea sa pictoriala imaterială și a decis ca aurul ar fi un schimb corect. Astfel a urmat o altă lucrare a sa unde a decis să vândă această sensibilitate pentru frunze de aur pe care mai apoi le-a aruncat în Sena.

 

Fraza “body of art” (corpul artei) descrie pe bună dreptate seria lui Yves Klein Antropometrie.

Picturile sale antropometrice sunt la limită între figurativ și abstract, dar în locul unei expresii dramatice de experiențe ele sunt simple print-uri expresive ale corpului.

 

Referat: Yves Klein – Gabriela Insuratelu (2011)

 

 

 

Please reload