Fără să desconsider celelalte nișe ale fotografiei, cred că fotografia de bebeluși și familie aduce cele mai multe provocări, pentru mine, ca fotograf. Desigur, am încercat, și eu, ca toată lumea de altfel, să fotografiez evenimente, dar satisfacția nu era pe măsura efortului, așa că după câteva evenimente, am renunțat complet, axându-mă exclusiv în ultimii 3 ani doar pe fotografia de familie și bebeluși.
Cred că atunci am realizat că nu orice nișă a fotografiei este pentru fiecare, și nu este necesar ca un fotograf să știe să fotografieze orice. Fiecare nișă are cerințele ei, atât tehnice cât și artistice.
M-am apucat de fotografie în urmă cu mulți ani, de prin 2004-2005. Sincer nici eu nu mai rețin prea bine. În timpul acesta am trecut și prin fotografia de microstock care are multe cerințe tehnice (imaginile trebuie să fie impecabile), fotografia documentară, fotografia de călătorie, macro, de produs, iar de cea de portret fugeam ca de … dracu. Mi se părea atât de fascinantă, dar grea în același timp. Eram de-a dreptul îngrozită.
Dar asta nu m-a oprit. Așa că, dacă e să mă întrebați când am fotografiat primul copilaș, aș spune în 2004 când s-a născut prima mea nepoțică. Primul nou născut, l-am fotografiat în 2009, dar nici nu mi-a trecut prin cap că încet mă îndrept spre această nișă. Clar admiram pe singura pe care o știam, Anne Geddes. La noi nici nu se auzea de așa ceva, dar am început să prind încredere încet.
Am intrat oficial pe această nișă după nașterea băiețelului meu, unde am dus o luptă cu echipamentele nepotrivite acestei nișe. Fotografiile pe care i le făceam copilului, în casă, nu mă mulțumeau. Clar că nu știam nici nevoile tehnice ale fotografiei lifestyle.
După vreo 1000 de ședințe în 2 ani, am început să înțeleg nevoile tehnice ale acestei nișe. Profesorul meu de la facultate mereu stresa faptul că, nu schimbi un body sau alte echipamente până nu știi absolut tot ce pot face. Așa că am mers pe acest principiu, până nu am mai fost mulțumită. Am cumpărat astfel, un obiectiv ce mi-l doream foarte mult, și anume Canon EF 85 mm f1.2 , și la câteva luni după, Canon EF 24-70 mm f2.8. Aceste obiective le-am găsit foarte potrivite pentru lucrul în studio și portret în natură, dar schimbările nu s-au oprit aici.
Canon 6D mă frustra foarte mult! Chiar și în studio dădea rateuri pe focus selectiv. Atunci când faci din fotografie un business, dorești să fii foarte eficient. La un flux mare de ședințe, să stai foarte mult la selecție, pentru că ai tras 800-1000 de cadre într-o oră, din stresul de a obține din 20- 30 cadre măcar unul în focus, pentru mine asta înseamnă “bad business”. 6D m-a transformat într-un overshooter. Iar ca un business să funcționeze, trebuie să investești mereu, iar pentru mine un echipament pe care să mă pot baza este cel mai important.
Așa am avut norocul printr-o întâmplare, să ajung la Canon Road Show în Iași, organizat de F64 în 2019, unde am putut testa Canon EOS R. Inițial eram anti mirrorless, cu toată reclama pe care o făcea toată lumea pentru Sony și spuneau că Canon "is not there yet". Niciodată nu mi-a plăcut lupta infantilă a brandurilor. Nikon e mai tare, ba Canon, ba Sony. Dacă știi ce faci și cunoști principiile fotografiei, poți face lucruri uimitoare chiar și cu un telefon amărât, dar depinde dacă faci artă sau business.
Am zis că merg să testez Canon 5D MK IV. Asta, până efectiv mi s-a pus Canon EOS R în mână din prima, fără să știu în mod sigur dacă chiar sunt interesată să îl testez. Ba că nu are 2 sloturi pentru carduri, ba că nu știu ce. A fost "love at first click", când am testat sistemnul de Eye Track. Vedeți prin desene animate cum se aprind o mie de beculețe deasupra capului???? Aia eram eu, la ora 20:00, într-o sală luminată slab, iar EOS R făcea eye track. Nici nu plecasem de acolo și deja făceam calcule. L-am testat evident cu adaptorul pentru obiectivele EF, și care se descurcă bine, dar știam din start că este o soluție temporară, pentru că, încă plăteam rate pentru Canon 24-70mm f2.8, și acum dintr-o dată trebuia să trec pe montura RF. Dureros financiar! But good things come to those who wait.
Anul acesta, în August 2020, la Cluj, a avut loc Family Portrait Academy (Conferința fotografilor de familie din România) ediția a III-a chiar. Da, avem evenimente așa mișto și pe această nișă. Am avut onoarea și în acest an să fiu lector atât în cadrul conferinței largi dar am și susținut Atelierul de Alb pentru colegii fotografi (eu sunt cea cu fotografiile pe alb faine cu bebeluși). F64 a fost în acest an sponsor oficial, și ne-am bucurat maxim să îi avem alături de noi la Cluj.
Știți voi că lucrurile mișto se întâmplă la evenimente mișto, pentru că acolo creăm conexiuni interumane. Așa că, știind de ce am nevoie, și cunoscându-l deja pe Kuki de la Canon Road Show, am apelat la F64 să îmi trimită spre testare Canon RF 50mm F1.2 L USM.
BIG MISTAKE! BIG BIG BIG MISTAKE!
După câteva conversații ulterioare pe e-mail, și stabilirea unor proceduri, a ajuns la mine spre testare Canon RF 50 mm f1.2 . Nu am vrut să îl testez în show room. Nu e același lucru. Am vrut să îl testez pe ședințele mele efectiv. Pe modul meu de lucru atât în studio, cât și în natură. Am vrut să găsesc un obiectiv pe care să mă pot baza în ambele situații și care să mă facă să nu îl mai dau jos de pe aparat. Ceea ce s-a și întâmplat.
V-am scris toată povestea de sus, pentru că am vrut să înțelegeți că fiecare nișă are propriile cerințe, iar ce scriu eu acum, este bazat pe propria experiență acumulată în mulți ani de fotografie de portret de familie și bebeluși. Nu mă pasionează atât de mult detaliile tehnice (le puteți găsi pe diverse site-uri de specialitate ca să vă facă capul calendar cu grafice), dar știu foarte bine ce am nevoie atunci când este vorba de punerea în practică, pentru a obține fix efectele pe care le doresc de la fotografia de familie. DOF, Bokeh, Claritate, Rapiditate la focusare, culori, aberații cromatice.
Am testat obiectivul Canon 50 mm f1.2 RF în combinație cu Canon EOS R, timp de o săptămână. A fost obiectivul pe care nu l-am dat jos de pe aparat indiferent că ședințele le-am făcut cu lumini de studio sau în natură. Prima testare a fost în studio, pentru că obiectivul a ajuns fix luni dimineață la ora 9:30 iar la ora 10:00 am început ședința cu clienți reali. Da, nebunie să te bazezi să faci teste fix cu câteva minute înainte de o ședință plătită, dar nu am fost dezamagită.
Prima impresie când l-am luat în mână a fost diferența de greutate. E clar mai greu ca 24-70mm f2.8 și ca 85mm f1.2 fără să mă uit măcar la gramaj. Dar în combinație cu EOS R s-a simțit cel puțin pentru mine, ca greutatea ideală, fără să pună un stres prea mare pe mușchi și încheietură, chiar dacă de cele mai multe ori am tras cu o singură mână. În general la ședințele de nou născut, durerea cea mai mare post ședință, este cea de spate, de la pozițiile aplecate, de aceea este importantă și greutatea aparatului. Cumva pentru dimensiunea mâinii mele, EOS R este perfect.
Trecând de la Canon 24-70mm f2.8 EF la Canon 50 mm f1.2 RF fix, a fost nevoie de o prima acomodare pe care a trebuit să o fac în studio. Obișnuită cu zoom, un obiectiv fix te determină să faci mai multe mișcări inițial pentru a acomoda modul de lucru (încadrări), ceea ce nu e chiar rău pentru siluetă, dar a fost provocator. După prima ședință, am descărcat imediat imaginile, pentru că, fiind nou născut, nu prea ai cum să te întorci înapoi dacă dai rateu, adică nou născutul nu se mai naște iar, dar același lucru e valabil și pentru evenimente, pentru că nu poți repeta o nuntă dacă dai greș. Să nu credeți că nu am verificat focusul și imaginile în timpul ședinței, doar că mi se părea incredibil. Mi-a fost frică să trag la f1.2 inițial, așa că am făcut mai multe setări la diverse diafragme. După experiența cu 85 1.2 EF, unde sharpul cel mai cel e de la 1.4-1.6-1.8 pentru subiecți în mișcare (dar tot trebuie avut grijă), mi se părea ireal ca 50 mm f1.2 RF la diafragma de f1.2 să nu dea rateuri.
Când am deschis primele imagini am început să fac comparație între cadrele trase la f1.2 și apoi f 1.4, f 1.6, f 1.8. Nu am mers mai sus de atât nici măcar la cadrele de familie unde clar subiecții sunt mai activi, mai ales când sunt și frățiori mai mari, și nu mereu stau toți în același plan. Mi-a sărit inima în sus de bucurie, realizând că cel mai probabil am găsit combinația de vis pentru modul meu de lucru. Canon EOS R (cu firmware updatat pentru eye track) și Canon 50mm f1.2 RF. Rata de rateuri tehnice la focus în studio, a fost sub 5%, dar asta nu din cauza obiectivului, ci mai mult a subiecților mei activi. Dacă aveți copilași acasă, știți și voi că între 1 și 5 ani sunt titirezi și sunt într-o mișcare continuă, de aceea, să pot obține majoritar cadre cu focus clar pe ochi consider că este o reușită.
În săptămâna cât am avut 50 mm la testare, am avut aproximativ 10 ședințe foto, 5 studio și 5 natură. Mai mult decât suficient să îmi pot face o părere despre obiectiv. Știind că deja în studio este ireproșabil, marea mea emoție a fost pentru ședințele în natură. Trecând de la 85 mm la 50 mm, și să obțin și bokeh-ul dorit la f1.6- f 1.8 cu cât trăgeam cu 85 mm f1.2 EF, ca să am focus ok pe subiect (ochi), mă gândeam că nu va fi ce îmi doresc. Eram pregătită să fiu dezamăgită. Too good to be true! Adică, ideal pentru portret în natură te gândești din start la 85 mm, 135 mm f2 (știu fotografii de portret ce zic), sau 70-200 f2.8. Iar eu mi-am pus speranțele în 50 mm f 1.2. Ce tupeu!
Primele cadre trase în natură, le-am tras “safe”. Adică clar nu la f1.2. Verificam ecranul constant după câteva declanșări și schimbam diafragma, până am ajuns la f1.2. La un singur subiect în cadru f1.2 este ireproșabil în condiții ideale de lumină (zone de umbră, unde eye track să nu fie indus în eroare de diferențele mari dintre zone de highlights și shadows). Dacă subiecții sunt adulți și îi poziționați corect în același plan, puteți declanșa liniștiți la f1.2. Dar pentru că am zis că vreau să văd ce poate combinația asta, am făcut ședințe și la orele ideale de apus, dar și la ora 14:00 (cea mai provocatoare oră la care să faci o sesiune în natură). Mi-am zis, să văd ce poate micuțul la aberații, care la 85mm f1.2 EF îmi dau bătăi de cap. Care aberații? Canon 50 mm f1.2 RF, aș zice că nu are aberații deloc! Poate ceva foarte subtil, dar chiar nu le are.
Vă mai las câteva fotografii la care a trebuit să fiu mai rapidă ca o mașină de raliu, pentru că modelele de mai jos sunt hiperactive, iar ei au fost testul suprem în natură!
Când a venit timpul să trimit obiectivul înapoi, am știut! Am știut că asta este următoarea investiție pe care trebuie să o fac! Și am fost tristă să îl trimit înapoi. Să poți găsi un obiectiv care să se descurce perfect în studio la fotografia de nou născuți și bebeluși, și același obiectiv să se descurce ireproșabil și în natură cu subiecți în mișcare, este ceva ireal, dar foarte real în același timp. Cred că este cel mai reușit obiectiv cu care am lucrat până în acest moment, și spun asta din prisma folosirii multor obiective de-a lungul timpului și nu toate legate de fotografia de portret, dar majoritar toate din gama L.
Clar că este un efort financiar achiziționarea unui astfel de obiectiv, dar în momentul în care pui în balanță câștigurile (eficiență, claritate, timpi reduși de selecție a imaginilor, reducerea declanșărilor și creșterea timpului de folosire a body-ului etc), deja acest obiectiv își va scoate investiția în timp scurt.
Urmează să fac și eu acest pas cât de curând, pentru că din punct de vedere al afacerii, este o investiție care merită! Mi-e frică sincer să mai cer și alte obiective la testat!!!!! You know why!
Așa e că v-am convins?
Aici se poate cumpăra!
Mulțumesc F64.ro pentru oferirea spre testare a acestui obiectiv! Really good PR!
Investiți în educație și în echipamente de calitate!