De cateva luni in fiecare dimineata la noi in apartament se fuge la geam pentru a verifica daca a nins. Pana acum a fost o dezamagire totala, pentru ca ninsoarea pur si simplu a refuzat sa ajunga si pe aici, prin nordul tarii, la Iasi. Intr-adevar natura a luat-o razna in ultimii ani, si este din ce in ce mai greu sa te poti baza ca anotimpul de iarna sa fie cum era pe vremuri cand eram mica. Daca era Decembrie, apoi ningea afara…
Abia acum, la mijlocul lunii Ianuarie, am avut in sfarsit surpriza sa ma trezesc si sa ma indrept spre geam, ca mai apoi sa sar in sus de bucurie. Totul era alb! Evident o oportunitate unica pe care nu aveam de gand sa o irosesc mai ales ca cerul prevestea surprize frumoase.
Ca o zi de weekend, asa incepand de pe la ora 8 dimineata, sigur am fost injurata de cate telefoane am dat ca sa vestesc venirea zapezii. Pe de alta parte mai tarziu mi s-a multumit. Am convins la telefon pe maica-mea cat si o colega draga mie, ( da Iasmina, de tine vorbesc) sa iesim la fotografiat, asa o scurta excursie pana la Manastirea Hadambu.
M-am infofolit rapid in haine groase de schi, mi-am pregatit aparatul de fotografiat, si am mai si ascuns in rucsac parazapezile (eu cu speranta ca o sa fie nameti mari, hihi). Alarma masinii mi-a dat putin de furca (e cea mai capricioasa alarma, dar la cat am fost furati, mai bine sa fie decat sa nu…), dar am reusit sa ma pornesc spre Letcani, satul copilariei mele, sa o ridic pe maica-mea din pat.
La Letcani, un moment deosebit de a captura frumusetea locurilor natale. Sigur exista multe cladiri noi, ceva fabrici care nu existau inainte, dar esenta a ramas.
Dealul din departare e Holm, si acolo am mers prima oara in clasa a 5-a cu profesoara de Biologie, doamna Carp (era si sotia preotului din sat). Am mai fost de cateva ori in adolescenta, dar mi se parea tare urat la vremea aia, si privind-ul in dimineata asta, mi s-a parut cel mai frumos deal care exista. Si credeati ca imprejurimile Iasului sunt urate?
Pe valea asta era zarva mare iarna, pentru ca era derdelusul zonei, iar vara pe aici se duc si se aduc vitele de la pasunat. Mai jos in stanga locuia un prieten drag si sora lui (Petrica si Marinela). Petrica era foarte indulgent cu mine, mai ales ca eram un copil naiv si mare lucru nu era de capul meu. Petrica are doi copilasi acum, si sta la baza dealului Holm, unde pe vremuri nu era nici o casa.
Am fugit rapid in curte, dornica sa capturez cat mai mult din magia momentului. In departare un subiect al unei picturi neterminate si care inca nu stiu pe unde e, dar tatal meu a zis ca e pusa la pastrare, biserica veche din Letcani. Cate zile nu am pierdut uitandu-ma de la geamul dormitorului la biserica asta, care cica era a doua rotunda din Europa. Inca nu stiu daca asa e, dar ma voi interesa. Oricum, ce e bine de stiut este ca a fost construita prin secolul 18.
Din gradina din spatele casei, accesul catre dealul Holm, linia ferata si in departare barajul lacului Cogeasca este neingradit.
Sigur in imagine am prins mai mult o portiune din deal si soseaua care duce catre Cogeasca, dar e si cel mai frumos rasarit care l-am vazut din gradina casei natale. Pe sinele liniei ferate petreceam majoritatea serilor vara, cand mai stateam cu vacutele la pascut dupa ce li se dadea drumul de la cireada. Uneori mai era si vecinul meu Petrica care ma mai invata ceva matematica si alte lucruri interesante. Si el astepta tot dupa vacute.
Nerabdatoare m-am indreptat catre masina, si m-am gandit sa fotografiez si gradina “lui tanti Emilia”. Niciodata nu i-am dat mare importanta, dar in dimineata aceasta casele noi construite faceau un contrast frumos cu cerul albastru, si am vazut iarasi frumusetea locurilor.
Sigur m-am oprit si am mai facut ceva fotografii in drumul spre Iasi, dar nu am vrut sa va tin prea mult in suspans asa ca, dupa ce am luat-o si pe Iasmina din cartierul Nicolina, am pornit catre Hadambu. La iesire din Iasi, mai exact la iesire din satul Lunca Cetatuii, lacul Dumbrava, te asteapta intotdeauna cu un peisaj nou.
Am aruncat o ultima privire inapoi catre sat, si am pornit mai departe in cautarea magiei albe.
Dupa satul Budesti am intrat o vreme in padure. Popas scurt pentru admirarea crengilor grele acoperite de zapada. Soarele si cerul au fost sublime. Rar reusesti sa prinzi o zi de iarna cu zapada, cer albastru si soare.
Va spuneam cu vreo doua articole in urma ca mi-am propus sa descopar zonele frumoase din jurul Iasului. Sigur atunci va spuneam doar de zona Dobrovat. Am omis sa va spun ca eu mai am un loc preferat in Iasi, acesta fiind la stejarii din marginea satului Hadambu. Inca nu stiu sigur daca acei copaci fac parte dintr-o rezervatie, dar este cert ca fiecare este numerotat. Asta iarna in zona acolo la Hadambu am fotografiat niste peisaje deosebite, despre care o sa va mai scriu, dar nu astazi.
Vremea a continuat sa tina cu noi, asa ca am lasat masina parcata pe marginea drumului si impreuna cu Iasmina si mama, am hotarat sa ne “bagam in seama” la copiii din marginea satului ce se distrau copios pe derdelus. Asa ca am facut cunostinta si cu un tatic, cat si cu Andreea si Gabi, si inca cativa la care nu am retinut numele.
La inceput erau mai sfiosi, dar copiii de obicei nu prea rezista farmecului meu copilaresc. Ca sa vedeti cat sunt si de modesta!
In timp ce altii deja erau in toiul distractiei, altii inca mai soseau la derdelus.
Ce n-as fi dat sa am si eu o “baliuta” de plastic la momentul ala. Dupa inca vreo doua ture, saraca covatica de plastic s-a dezmembrat.
In lipsa de covatica s-a recurs la metoda clasica… sacul de plastic…
cat si la alte inventii ale taticilor (ceva scanduri, si dedesubt o coala de tabla aranjata ingenios)… Important e ca au incaput patru copilasi pe inventie si nu unu ca la saniile din magazin…
Intr-o pauza de sanius, am prins-o pe Andreea la colt… de fapt se rupsese funia de la sania improvizata…
Cand te afli intre copii este mai mult decat clar ca nu poti face diferente, asa ca i-am cam luat la rand la fotografiat…
Evident saptamana asta am promis ca le trimit fotografiile prin posta, si cred ca o sa fac asta maine…
Nici taticul Andreiei nu a rezistat tentatiei de a fi fotografiat cu copilasii lui dragi…
Gabi e mezinul si mi-a furat numele, dar nu parea deranjat de aparat…
De fapt era chiar in largul lui in fata aparatului… :). Gabi are 3 anisori…
Si toti aveau niste bujori rosii sanatosi in obraji, asa cum ar trebui sa fie orice copilas la varsta lor…
Andreea si Gabi nu au scapat pana nu le-am mai facut o fotografie…asa de drum…
Nu am mai stat mult pe derdelus, ca deja norii acoperisera cerul si vroiam sa prind ceva peisaj si la manastire. Sigur ca am prins ceva frumos si acolo, dar nu vreau sa va plictisesc cu arhitectura religioasa, asa ca va pot spune ca manastirea Hadambu, pe langa importanta istorica, este un loc foarte frumos de vizitat si pentru copii.
Acolo este amenajat un mic helesteu si un pod peste, cu leagane si o mica gradina zoologica. Exista 3 struti, 2 ponei, vreo cativa pauni albi, lebede, si, preferata mea… o rata Mandarin… Mai au inca o pereche de rate, dar la care imi scapa numele acum…
Pe drumul de intoarcere majoritatea zapezii s-a topit, dar la lacul Dumbrava, asa ca pentru a incheia ziua, si-au facut aparitia doua lebede frumoase. Eu am fotografiat doar una ce statea impecabil pe lacul inghetat.
Sper ca nici voi nu ati irosit o zi atat de perfecta stand inchisi in casa la caldurica… Si daca ati facut-o va indemn doar sa nu o mai faceti pe viitor. Va asteapta atatea minunatii afara…